Sună toamna la fereastră cu o ploaie fandosită,
Rezervată, cu fioruri, cu alura plictisită,
N-a adus nici vestejirea, și nici galbenul șofran,
Dar prudentă-și croșetează o podoabă-n filigran.

Zarea este cenușie, vântul își frământă calea,
Și în crângu-n vitregire șuieră trezind și valea,
Iar pe câmpuri floarea moare, iarba macină rugini,
Ca să-și pună pudra-n creștet, peste trup, peste tulpini.

Aș păstra ceva din vară…nu mi-a dăruit nimica,
Doar o lungă letargie, dor de copilaș și frica
Că hazardul mă va face să nu-l văd așa curând,
Și prin ploaia întețită pun și lacrima-mi la rând.

Dacă-mi pierd și toamna asta ce o așteptam să vină,
Sufletul mâhnit, sihastru, se va prăbuși-n ruină…