Când vor pleca ploile din Munții de Os
cu Lady Mac Lye,
de după fiecare evantai
unghiile ca niște agrafe îți vor sclipi grațios.

Capătă cu purpura-mpreună
sânii tăi ca vinul de Tokai
voce dintr-o, altă Lorelei,
colorată-n chiciure și lună.

Copilul focului se dă peste cap
după fiecare sărut.
Clap! Clap!
între țipăt și rut.

Hergheliile liniștii vor fi trecut prin odăi.
Din rotunzimea zvâcnind rar și dulceag,
au ieșit degetele ca niște păstăi
mult timp. Arhipelag

imaginar, amintirea umblă lumea pe jos
ca o maghiarcă pusta pe cai.
Vântul își pusese, de os și de pai,
fularul pe dos.

Vântul își pusese pantofii de pâslă.
Copilul focului s-a dat peste cap.
Se scutura un gutui. În legănata lui vâslă,
topi soarele două coarne de țap.

Ca pe doi bani ruginiți, lipește-ți de geam
sfârcurile țâții și gura și mersul.
Veniseră ploile cu epitalam,
din Munții de Os, repetând universul.