Privesc nemărginirea mării
În tonuri albăstrui și verzi,
E-acel moment al condamnării
Ca tot ce e frumos, să pierzi.

Și nu-i deloc o condamnare
Fără temeiuri și rigori,
Cât timp sunt mulți aceia care
Găsesc frumos în non-valori.

Ne merităm din plin sentința
Și tot acest prezent obscur
Căci lâncezim în neputința
De-a face-un pic curat în jur.

Pe-această plajă de ambiții
Și de înalte așteptări,
Ne țin prelegeri toți chibiții
Despre angoase și schimbări.

Iar dincolo de aparențe
Și de intenții declarate,
Mereu un val de exigențe
Se sparge-n mediocritate.

E-o lipsă-n tot a consistenței
Societatea e-n pelagră
Și-acest noroi al decadenței
Nu-l spală toată Marea Neagră!

Paler spunea despre valoare
Trasând contur unei idei,
Că e mai gravă-o degradare
Decât ar fi chiar moartea ei.

Tot ignorând avertismente
Zicând: "Și mâine e o zi",
Ne vom trezi, toți, finalmente,
Sclavi ai acestui mod de-a fi.

Din sinecură-n sinecură
De la "nu pot" pân' la "nu știu",
Vom accepta că fac cultură
Orice pipiță sau diliu!

Și-n acel punct e imposibil
Să evadăm din pustulos,
Va fi frumos tot ce-i oribil
Și-oribil tot ce-a fost frumos!

Avem în noi capacitate
Să evităm acest final
Iar niște gânduri la țărm, poate,
Cumva, vor trage un semnal!