stau de vorbă cu mine la un ceai de mentă
un sentiment confuz îmi dă masca jos
rămân goală fără nimic de povestit
dar încă mai sper că se va întâmpla ceva
care să facă iar tăcerea să foșnească

a plecat din nou sufletul să ne vadă de departe
noaptea trece pe căprioarele ei funerare
inima mea zboară mai sus decât vântul
te caută atunci când cuvintele își pierd sensul
și nu mai pot numi nici pâinea nici apa nici fereastra
și totul pare fals pentru că nu poate spune nimic
despre imaginea mea pustie

ecoul unui plâns îmi mângâie pielea
vântul trece liniștit amintirea ta nu trece
rămâne agățată în părul meu îmi atinge buzele
apoi se așază pe o bancă într-un parc
și bea cu mine un ceai de mentă