1.
Dacă Podul ridica-voi, eu te rog, tu, mult, să stai...
Cred că prea devreme-n lume și-n `colibi am lăcrimat
Și de șezi, păduri, aproape, prin sărutul meu furat
Te-oi lăsa să aprinzi focul și să-l legeni sub vătrai

2.
Mai aproape de durere, să îmi vii și să-mi rămâi
Cred că, prea târziu, sub stele, sufletul ți-am cunoscut
Dacă pecetea iubirii mi-a păzit - al meu sărut
Nu căta înlocuirea simțământului dintâi

3.
Că, prea mută viață-n mine și-un bărbat de lemn și fag
În colibe, multă pace, trandafiri prin colț cu nuci
Îmi aduc, în minte, `patimi, fericiri pe la uluci
Și înalt bărbat de pânză ce-l țineam, demult, de drag

4.
Tu să înțelegi degrabă, oful meu și mult suspin
Pe la locurile-acestea, multe taine de-au căzut
Multe flori de așezat-au un parfum sub așternut
Dar acum prea temătoare, către tine, lacrimi vin...

5.
Dacă scutul ridica-voi, eu te rog ca să cunoști
Poate prea devreme-n oase am venit, prea veche-n gând
E bătrâna mea cosiță, tinerețea mea de rând
Regăsită mult în rânduri, printre sclavi și printre proști

6.
Și te rog nu-mi spune vina, dacă singură-am rămas
E doar casa văruită și nu pot să o împart
Printre tonți, doar luna-i una și-n simțirea mea, ecart
Tu așează-ți pălăria și la mine ți-e pripas.

7.
Înțelege-mi tu strigarea, ce, mai ieri, o ascultai...
Și sub părul lung de noapte, prin colibi, te-oi aștepta
Mult parfum în umbra nopții, așteptată-i umbra ta
Și în sufletul tău molcom gândul meu îți lasă strai.

8.
Și de șezi, păduri, aproape, și-în sărutul meu furat
O fi steaua mea geloasă pe tot dorul meu de strai...
Dacă Podul ridica-voi, eu te rog, tu, mult, de stai...
Cred că prea devreme-n lume și-n colibi am lăcrimat.

9.
Încă podul ridicat e, scutul sus, să înțelegi
Păzitoarea, la colibă, îl coboară jos, arar...
Lasă-mi părul să se culce către sufletu-ți de jar
Pentru că aș fi frumoasă decât poți tu să dezlegi.

10.
Dacă doarme fata, uite, dimineața e în vești!
O oglindă mai târzie, mult, să stai, te-o sfătui...
Cu o mână, cazi, spre dânsa, ai notițele-aurii
Căci ai prins, spre ea, tot firul, ca la undița de pești

11.
Dacă-n lumea aceasta mare o iubire am cerut
Ce-i mai sus, pe culmi, sub soare, cu oierii ce m-au dus
Astăzi lacrima să-mi cadă lângă pașii iar ce nu-s
Pentru el, ultima oară, cred că, astăzi, m-a durut.

12.
Cu o mână prea cuminte pe la rochii nu poftești
Decât pasărea ce fuge, soarele mereu gelos,
Dar pe-afară-s luminițe ce lucesc, în râu, frumos
Podul stă, de rupt, să cadă, trec `lumine pământești...

13.
Trupul alb și lung al fetei, cu o mână, nu-l răni
Mai brudie dimineața, când, cu pasărea, mai cânt
Și apoi tu podul urcă, trage-l, sus, de pe pământ
Scutul sparge și alungă-i pe toți hoții cu făclii

14.
Îmi prădaseră, mult, stâna și bărbatul nu mai e
Au furat, din căși, mult lapte și tot cașu-i sfărâmat
Câinii morți mai urlă încă pe la gardul lung, de sat
Cred că soțul ei pierdut e, de eoni sunt pierdere.

15.
La ușiță, nu mai bate vecinuțul Teodor
Nici cu Gheorghe nu mai vine, Nea Sabin, în zloata lui
Tu așază-ți iar bundița și cămeșa, sus, în cui
Crapă iute-un braț de lemne și-apoi vino pe pridvor

16.
Câteodată, stau pe gânduri, stânei, de îmi este greu
Am uitat de tot de-un câine ce odată m-aștepta
Să îmi urle cum că Darius a `vinit în casa mea
Și `io l-am primit cu mere pentru feții lui de pleu

17.
Și apoi, de dar, la lume, sub bordeie fără stei
De nu o cădea nici ploaia, la fereastră, la ferești
Tu oferă-ți trupul moale și tot dorul de povești
Dară ea nicicând `rămâie pe sub steaua multor miei.