din mamutul metalic sărim peste
ultima rădacină a viermelui de mătase,
flâneur-ul principal al orașului, unde 10 omuleți
anonimi ajung la mult iubitul Eroii Revoluției

deși acoperite de măști ni se poate vedea
machiajul dedesubt, zâmbetele puțin stridente,
ochii dați peste cap și curiozitatea spre celălalt

un apus blajin de octombrie devreme ne luminează
în treacăt printre arbori, bătându-ne ușor pe umăr,
știe și el că mâine e luni

de la semafor văd croncănitoare antrenate în formație
cum se gudură printre blocurile proaspăt vopsite

aici cobor, bye bye mes amies, oare cine va sta în locul meu?
Apropo, de ce sunt umerașe printre scaune?