Eu sunt cineva, cel care m-am născut
Între doi pereți paraleli ai universului
Pe care trebuie să îi îmbogățesc
A venit nada când se lasă moștenire
Și are cine să se mai gândească la tine
Cineva cu o glumă sinistră
Îmi extinde între pereții mei paraleli
Bogăție de prieteni fideli
Care mă pun să strig mereu
Să știe de exist, dacă n-au extins prea mult
universul meu
Trebuia dat găuri în pereții universului
Ca să-i aud pe cei apropiați fizic
Și ză facem schimb
De silabe coduri care unesc pereții
Apoi punând la comun
Și numai asa avemvce e mai bun
Iar sfinții împart ciocane pentru
doborârea zidurilor
Și-l știm mulțumit pe el
Că ne depășim condiția
Și înțelegem de ce-a fost creația
Până la urmă de ce părem așa diferiți
Trebuie pentru a ne putea reuni
din cuvinte
Într-o ceată cuminte