Susură încet izvorul din pădure
Curgând printre pietre și arbuști cu mure,
Dinspre cer luminează raze de soare
Gălbiorii se arată sub umbre fugare.

Cerboaica se duce încet spre pârâu,
Un lup o zărește și-i pune gând rău,
Apare vânătorul din desiș și-l împușcă
Iar pentru o clipă nimic nu mai mișcă.

Lupul era foarte sigur pe el,
Dar în al vieții neștiut duel,
Surprizele pot să apară...
Acum ești în viață... și apoi zboară.

Cerboaica se sperie și apoi fuge,
Prin ce a trecut azi, îi ajunge,
Se-oprește în sfârșit sus pe culme,
Privind spre cer într-un fel anume.

E toamnă și-n frunzișul ruginit,
A venit timpul pentru boncănit,
Euforia ei se dublează,
Apar cerbii când se-nseninează.

Mugetul vântului umple pădurea,
Boncăne cerbii-n poiană aiurea,
Se bat, coarnele trosnesc, se opresc,
Se duc unul spre altul și se lovesc.

Cerbul dominant e biruitor,
A obosit, dar este învingător,
Pădurea lucește în mii de culori
Când soarele-apare încet dintre nori.

Dumnezeu a dat viața pe Pământ
Să ascultăm de al Lui cuvânt,
Ca niște fiare putem fi vânați,
De ce nu trăim împreună, ca frați?

Mama Pământ ne dă hrană mereu,
Din cer ne păzește chiar Dumnezeu
Mama Natură e generoasă...
Pentru a fi pace în fiecare casă!