Poeme Semisonet I.


Să stau puțin, poate-mi deschide ușa
Vecinul, grav, tornându-le, nevrute
De pe perete, treacă, iar, cornute
Un tuș urlând, mai știrb, din vâlcelușa-

Alunecând, mai grav, în Casa Veche.
Ascult un zvon, o tușă fulguiască
Lumina-n storuri pare păsărească
În zvâc de pene, mai zburând și-n streche.

Ci doar o clipă, mângâind, văd, cerbul
De cade, pe-un genunche, umilit;
Mai viscolește fulgii, iar, imberbul

De unde iarna, iute, s-a oprit.
Mai prea văzând, cum pleacă, spată, verbul
În primul meu sonet - închipuit.