mă asemui tuturor acelora
care au fost prin viața mea
și aș fi vrut să nu fie
era întuneric
dar ce fel de întuneric
în orașul plin de umbre
devenisem singurul drum alb
în orașul de sub nori
generos
precum pasărea phoenix
ei voiau să mor
ei voiau să existe
doar ei
ducându-se la păscut cu gâștile
de pe zidurile romei
ei voiau ca fiecare
să devină personificare
în poemul cu gâște cenușii
un cenușiu de nedescris
printre oameni & umbre alungite
de care mi-era indiferent
am implorat căldura dătătoare de viață a sfinților
cei mai credincioși oameni din țară
îmi făcuseră monument din marmură de carrara
i se va fi supus michelangelo
mai puțin eu
mai puțin ultimul om cu conștiință de sine
(în zilele la care fac referire
oamenii din wuhan
nu mai au conștiință de sine
precum femeile desperecheate
& fără vreun curaj
de a se adresa tribunalului drepturilor omului
din haga / europa
pentru nefericirea generală
preferând să conducă o mașină stângace & fără mână )
(în ultima lună dinspre aprilie înspre mai
am întâlnit numai femei fără mâna dreaptă)
[de ce]
mureau
fără să mărturisească
de ce nu mai aveau mâna dreaptă
& fără să se spovedească
dacă soțul le-a fost îngropat după religia
-n care s-au fi fost născut zâmbitor
dacă i-au pomenit în pomelnice scrijelite de scribi
după josua
de cumplită durere & aspra înțelepciune a trecerii DINCOLO
ne va fi incendiat trupul
DOAR SUFLETUL NE VA FI FOST DAT ÎN ACEASTĂ LUME