Ce vremuri, când prosperă numai cioclii
Iar dricul e la rang de limuzină,
Căci moarte e în jur cât vezi cu ochii
Și rațiunea e în carantină.

Ce vremuri, prea lipsite de răbdare,
Când nimenea pe nimeni nu ascultă,
Când evidența pare-o impudoare
Și orice argument e o insultă.

Ce vremuri pline de ostilitate
Și îmbibate cu declin moral,
Când egoismul pare că se zbate
Să iasă-n față, cinic ideal,

Ce vremuri mai trăim și noi, ca proștii
Captivi între orgolii mici, prea mici
Și-i condamnăm și pe copiii noștri
La libertate-n ham și-atenți la bici.

Ce vremuri crude-ajunseră să fie
Ne pleacă zilnic sute de bunici
Iar noi, stupid, negăm cu frenezie
Chiar boala care ni i-a luat de-aici.

Ce vremuri să mai fie-aceste vremuri
Și cât ne mai suportă, oare cât?
Căci ești viteaz până când simți cum tremuri
C-un tub pe față și c-un nod în gât.

Ce vremuri, Doamne, cât să mai dureze
Acest coșmar de noi făcut real,
Cu morții morți și vii-n paranteze
Sperând că-i liber patul de spital?

Ce vremuri, care ne tot râd în față,
Văzându-ne și proști, dar și făloși
Căci am uitat că important în viață
E să fim noi și-ai noștri sănătoși.