agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-11-16 | | Înscris în bibliotecă de Adina Speranta
...nevermore
E. A. POE Tu, care-mi citești rândurile, vei vedea soarele, stelele și luna. Zăpezile vor bate în ochii tăi. Vântul îți va mângâia mânile. Câmpiile te vor purta sub ceruri nemărginite. Când oboseala îți va pătrunde în suflet, urcă-te pe-o măgură și privește răsăritul soarelui. Îngenunchiază apoi, și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru viața ce ți-a dat-o. Odihnește-ți în rouă fruntea înfierbântată. Îmbrățișează sfânta țărână. Gândește-te, atunci, la mine. Eu nu le voiu mai vedea toate acestea. Dar, poate, voiu fi și eu undeva, în iarba cu iz de pădure sau în murmurele isvoarelor, cari îngână rostogolirea de brumi a înaltelor planete. Corbul de aur se-aude sburând, din aripi cum bate ca valurile märii vibrând în lumini depärtate. Corbul de aur prin neguri se-aude, lopătând, lopătând ciudat, nevăzut, parc-ar trece prin frunzele ude un mort neștiut. Pretutindeni răsună... Cine te știe de unde adii prin colbul de lună atâtea veșnicii, că nu le mai pot ascunde sub toamne și copilării? Aud cum râzi, adânc, parc-ar fi un plâns în frunzele pädurii înserate; deasupra ta, Dumnezeu a strâns amurgurile-nsângerate. Corb de aur, corb de aur, moartea mi-o aduci, o știu... buha mi-a cântat și ieri, suna odaia a pustiu și nu te vedeam nicăieri. „Ești ca un stejar, peste care plouă soarele-amiezii, dar te-ai făcut depărtare pentru plânsul livezii. Eu te simțeam, totuși, aproape, desi depărtat, depărtat ca luna pe ape în lin val legănat." Glasul a sunat întunecat, îndepărtat, fără urrnă, târziu, și-a trebuit să știu, să-i ascult sborul rotat, care suna depărtat, depărtat, mai depărtat, depărtat, într-un veac nelegat: „Niciodată." La urmă nu mai știam: vorbea corbul de aur sau plângeam? Lärnurit se deslușea numai sângele care lumina întreaga dimineață cu ploaie și ceață și-aripa corbului de aur. Striga sfâșietor peste munți, peste ape: era ca un cântec de dor departe și-aproape. Penele de-aur mă umbreau, mângâindu-mi obrajii, și luminau dinäuntru, peste ceruri, podul albastru de geruri. Corbul, oh, corbul de aur! Mă ajuta la vânătoare, când alergam după sfântul soare, îmi îmblânzea cerbii cu mireasma ierbii, pe care din pisc o semăna cu câte-o stea. Corbul, oh, corbul de aur! Când voiam să știu întorsul lucrurilor cum e la-nțeles, corbul de aur sbura des, spunându-mi: „Mai tarziu", iar dealurile, valurile-l îngânau: „...târziu, târziu, târziu" și nu mai voiam să știu. Corbul, oh, corbul de aur! Inaccesibil, depărtat, înviind din azururi, dureroasä de-a pururi serii lumină te-ai lăsat ca o pajeră domnească peste fruntea únui împărat. Simțind odată sfâșietoarea dorință de-a mă odihni, a venit moartea, blândă, liniștit, să mă ia din suferință, dar corbul de aur a strigat: „Niciodată" și moartea s-a îndepărtat. Doamne, cum aș vrea să răsar din pământ stejar sub albastră, veghetoare la fereastră, asteptată stea, fir de iarbă, purtat de vânt, spin ori sulcină sărutată de lumină, dar pretutindeni aud corbul de aur cum șoptește depărtat, depărtat: „Niciodată!" Unde ești, unde ești, corbule de aur, când lumina-mi sună depărtat, depărtat ca în inimă seara fără stele, fără lună, fără fluier și mioare, fără frunză cântătoare. Din vecie nimeni nu răspunde; Doamne, unde sufletu-mi se-ascunde? Care semn mi-a fi spre judecată? Ce luceferi fruntea o să-mi bată? Iată vale cu zăpezi de seară, Îngeri negri peste mine sboară. În albastra poeziei țară, inträ moartea pentru-ntâia oară. Corbul de aur se-aude sburând, din aripi cum bate ca valurile mării vibrând în lumini depărtate. Corbul de aur prin neguri se-aude, lopătând, lopătând ciudat, nevăzut, parc-ar trece prin frunzele ude un mort neștiut. Sbor depărtat, întunecat, depărtat, depărtat, depărtat... Cernăuți, la 25 Februarie 1937. Dat, spre știință, de MIRCEA STREINUL |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate