când mergi
călcând pe vid
îl auzi sfârmându-se sub tălpi

dar vidul rămâne în picioare
mai tăcut decât ecoul tăcerii

priviri ale nimănui trec spre niciunde
un ochi a-vid
contur imens al unei orbite
înghite vederea

o voce fără chip
ți s-a prăbușit la picioare
aduni cioburile însângerate ale sunetelor
clădind rezonanța unui poem
ca o fisură în întuneric
prin care continuă să se scurgă timpul
între un vid și altul