pe Diana n-o știu
am întâlnit-o în drum spre casă
se lăsa alene toamnă și oamenii îmi picau greu
intrasem pe-o alee scurtă printre clădiri mucezite
și câteva chichinețe unde se vând lucruri
nu foarte scump
salutam în stânga și în dreapta
pe la noi încă se mai dă binețe necunoscuților
tocmai treceam și un zbieret masculin mi s-a înfipt în jugulară
mai mai să cad pe jos dacă nu aș fi văzut-o pe vânzătoare
cu ochii bulbucați de spaime
neputând să zică nimic
doar un gest prin care mă oprise să-mi șoptească despre Diana
nici ea n-o cunoștea
masculul pe care dacă-l vedeai nu dădeai doi bani pe el
o certa pe Diana în gura străzii
ziua-n amiaza mare urla ca un turbat
impresia că se rățoiește la noi toți
dintr-o întâmplare la ora aceea

Dianaaaaaaa

și urletul acesta parcă-i smulgea numele cu cap cu tot
se lăsa ușor epuizată
amiaza cumva spre apus mie mi se părea că țâșnește
pe nările Dianei un sânge încă fierbinte de femeie fără cap
încremenită se uita în ochii animalului
cel ce spunea vrute și nevrute urla cât ținea strada

Dianaaaaaa

urla de se răstigneau zidurile iar femeile intrau în ele de bunăvoie ca ana
fata firavă și mimând înțelegerea pentru masculul scos zdravăn din sărite de
câteva nevinovate de miligrame de drog
stârnit puternic la masculinitate
gesticula în aerul tomnatic
de teamă frunzele îngălbeneau instantaneu
nimeni nu se băga în gura lupului flămând
și clipe amărâte se scurgeau pe lângă timpane
și inimi bătute șchiopătau pe sub haine cenușii

Diana avea lacrimi avea mâini în buzunare avea o spaimă care trecea drumul
exact ca o căprioară care se simte vânată
și imploră fără cuvinte să-i fie cruțată viața

a țâșnit în stradă norocul face că atunci nu trecea nicio mașină