Rândurile vin ca săgețile
Să-mi ardă insomniile
să-mi treacă prin inimă
prin toate bătăile prin toate capilarele.
De câte ori m-am ascuns, v-am ascuns
Să nu vă vadă nimeni...
și totuși și câinii urlă la lună
și ele urlă la mine, nu-s decât un paznic rău
păzitor de vise și de ecouri aruncate.
Prea obișnuința vremii împietrește oameni
și nu pot să închid ochii când pot topi indiferența
cu versul nescris și nerostit
ce aleargă de la un suflet la altul
până își găsește o rădăcină să coboare ca săgeata
printr-o venă, în inimi bolnave de atâta tăcere.