Din toată vorba ce îți bea hârtie
Cu pâinea multului nimic rămâi,
Doar văzul care miezul tău îl știe
Ți-aduce haz în tainele dintâi.

Dar fie ochii cât de dulci să fie
La vorbă să îți stea la căpătâi
Din toată vorba ce îți bea hârtie
Cu pâinea multului nimic rămâi.

În poezia dând păcate ție
Te ține-o teamă rece sub călcâi
Că peste mâine-n veacuri n-o să mâi
Și s-a alege pulbere pustie
Din toată vorba ce îți bea hârtie