ce mai poți scrie de cuvintele tale s-au parfumat cu haos
și-au încetat să te doară pe la articulațiile emoției
lăsând în interior goana norilor sterpi,
în Cutie a mai rămas doar frica, aceea cu speranțe de frig
orizontul tău, ego, e doar o neantizare a țelului pe hârtie
uneori mai vorbești de lumină femeia ta
locuindă-ntr-o simplă inexistență,
adânc în tine, colosal abur al aducerii aminte,
infernalul ți-e la modă în gânduri, cugetând aripa de demon, statuie
nici în iadul tău nu găsești zborul