draga mea a venit timpul să recunoaștem
că nu ne mai recunoaștem în ce trăim
avem o problemă cu viii și viața
parcă ne-am privi trupurile de undeva de sus
și ne dăm cu capul de toate cerurile
când vedem ce alegeri au făcut
nu mai suntem decât manechine școlare
pe care elevii învață cum să te lepezi de sine
și să mimezi existența pe Instagram
nu mai suntem decât moaște expuse
în ostensorii viu colorate la care se-nchină
prefăcătorii de fericire
dar noi știm cel mai bine

să vorbim despre moarte ca despre
cea mai populară rețetă Jamila
ne scriem unul altuia necrologul
ne promitem că vom scrie frumos despre noi
tu să nu uiți că de fiecare dată ai fost o zi bună
când în mine era noapte polară
apoi probăm costume de gală pentru ultimul drum
îți stă bine în broderia asta victoriană
tu râzi: e luată de la chinezi
eu sunt mai practic: nimeni nu-i atât de nebun
să se uite la eticheta de pe hainele mortului

apoi merg puțin la biserică stau la intrare
parohul îmi spune că e destul loc înăuntru
îi răspund că ăsta e felul meu de a păstra
distanța socială mai mult de atât nu am voie
să mă apropii de El
cât stau se întâmplă așa:
Doamne nu sunt vrednic să intru sub acoperământul tău și știu că nu merit nimic
nici măcar iertare
dar dacă ai avut în intenție să mi se întâmple ceva bun azi
știu că nu e cum vreau eu ci cum vrei tu
dar te rog ascultă-mă
nu-ți irosi bunătatea cu mine
ci ajut-o pe ea să reziste azi
și tot ce mi-ai fi pregătit bun dă-i ei
pentru că bunătatea
se întoarce întotdeauna în oamenii buni
din care ai rupt-o