Unii îşi fac casele ca inimile
Cu patru camere mereu în mişcare
Viaţa cazată în hotelul cu patru ieşiri
Închizi o uşă, deschizi un geam
Când te cobori în sine însingurarea vine
Cu puţin amar peisajul se schimbă
Cu o lacrimă închizi un geam
Am filtrat tot ca o scoică
Aceeaşi bătaie ritmată timpul
Nu mai e închis în clepsidră
Trăieşte în piept şi vrea să iasă afară
L-aş da oricui pentru dulcea durere
Inocenţă ascunsă în adevăr
Îmbătrânim crezând că rănile păcatelor
Ne creşte perspectiva...
Ne pierdem profunzimea
Şi aşteptăm să se rărească ultimul ecou
Timpul meu...