Ai tresărit. Zâmbind, mi-ai ocolit gândul frivol,
ce-nvăluia chipu-ți plăcut, gătit de protocol
și n-ai dat greș când ai țintit cu-ndemânare
grăunța dragostei căzută-n lungă hibernare.
Frisoane m-au cuprins, apoi, o fierbințeală,
torente hormonale au luat-o în răspăr,
m-am înroșit la față, ardeam până la păr.
Văpaie, dulce vâlvătaie! N-o stingeți, fără 1-1-2,
mă las în voia sorții să hotărască pentru noi.
Ca vaporii te-ai dus, rămasa-i doar în gând,
străbați întreaga ființă cu chipul tău cel blând.
Găsești îngăduință, supunere și-un car de dor
pornit să reîntâlnească un ne-mplinit amor.
Așa a fost, de-acum povestea se complică,
în valuri de cuvinte ce-au supt aroma dopului la sticlă.
Magnetul tău purtat în șa de amazoană,
mă trage noapta-n crângu-ntunecat,
ca să adun, cum mi-a zis baba năzdrăvană,
chei potrivite lacătului ce te-a ferecat:
-nevăzul bufniței diurne,
-laba ursului NeMartinit,
-solzul NeNăpârlit din coada marelui Sâsâit.
Am băgat timpul în burta sticlei ce-a secat,
i-am smuls o clipă și-am legat-o în turn,
de secundarul ceasului fără de arc,
iar gândul meu scăldat în izul dopului de plută,
a poruncit pupilei fără fund,
s-arate fundul pupilei din afund.
Laser a țâșnit din licuriciul buhei mute
și s-a lipit sub șaua fetei ce galopa spre munte.
L-am priponit în laba ursului ne-mbătrânit
și-am reușit! Năzdrăvanul armăsar a fost strunit.
A mulinat mătăhălosul Martinică,
era NeMoș, puternic și lipsit de frică.
A mulinat isteț și mi-a adus în dar,
dușmanul ce furase fata prin fundul de pahar.
Apoi, cu glas viclean din solz de sâsâit,
cum mi-a zis baba, am descântat și-am periat domol,
buclele zânei căzute-n dulce somn.
A tresărit, iar a zâmbit și-a zis șoptit:
- unde ai fost? m-am perpelit de dor
și învelișul ochilor care mă vor.
Ooo! Purtam în minte miresme dintr-un vis frivol
și mințeam timpul învârtindu-l în paharul gol.
Hipnoza negândirii magnetul mi-a blocat
și-ntr-o clipită zmeul în șa te-a ferecat.
Sââss ... ssfârșit, până la urmă am încălecat pe-o șa,
contopind magneții, nu-i așa?
Și am pornit pe drumu-ntortocheatei vieți,
să prindem bucuria adâncii bătrâneți.