am scris despre tine ca despre o pisică
retrasă mută întinzându-se leneș în înserare

un apus
pe care îl vedeam printr-un ciob de sticlă
mată

un ochi de ciclop făcut
dintr-un borcan pentru dulcețuri
peste care ca o pojghiță
s-a depus îndoiala
în straturi care au mucegăit demult

la tine pe retine
se reflecta ca un far năpădit de iederă
de musculițe și fluturi

câtă liniște
câtă suavă liniște
e înainte de
în timp ce
și câtă deznădejde

îmi pusesem un fel de apărătoare de vânt
un fel de mască de celuloid
prin fantele ochilor treceai tu
o pisică legănându-se
care toarce
zile și zile
tot mai subțiri
deșirate și colorate
un fir de borangic întins între două creste
și toată prăpastia dintre noi
ghicindu-se dedesubt

am scris despre tine ca despre un linotip
căruia îi plăcea forma literelor în timp ce curgeau din pâlnii înalte
de ebonită

ca despre un corp dur
care-ți aterizează drept în moalele capului

despre tot spațiul care întotdeauna rămâne când te îndepărtezi
pe care-l dislocă absența ta remodelându-l sub forma unei perpetue eșuări
a celui ce așteaptă

am scris despre tine și tot nu am reușit să mai plâng, nu
pisico,
până la urmă, cel care pleacă e cel care pierde
și punct

și tot așa
de pe un nor cu două camere
cu vedere la stradă și la salcia de peste drum
când tragi din lungi țigarete de chihlimbar
de opiu și nicotină amestecate de-a valma
curva asta de viață
ți se pare extrem de frumoasă
un tramvai galben
de la fereastra căruia îți face
o mireasă
cu mâna

orele în care stai cu bărbia sprijinită în căușul palmelor
și taci
sunt cele
pe care tu le înțelegi
cel mai bine
mai intens
și care contează
cu adevărat