Amurgurilor mele o dimineață stă-ntre
Și soba mi-e legată la gură cu poveste;
E-o zicere ce-am zis-o, trecut-au zile peste,
A nimici nimicul tot umblă taine către.
Refolosind cuvântu-mi mister împuținezu-l
Pe ușă de lumină eu însă scriu să ies
De umbre de enigmă să îmi alătur crezul
Al țărmului pe unde e adevărul des.
Ascunsă-i veritatea, s-o afli în secret
Și rece, pe-al tău sânge a nu trezi emoții
Înduioșarea-i mărul ce-i dat de cel șiret,
De vei găsi justețea n-o arăta la toții.
Duc viață de minciună și-n ochi nu-mi ai foloase
Nu-mi aștepta câștiguri în foi miraculoase...