... venirile mele acasă
ca niște plecări la gară, cu tine,
ca niște lespezi
ca niște cregi cu frunze-ntomnate
seci, ruginite
mirosind a vin
a-mpăcare
a neuitare
a apă cu gust de țeavă
sau, mai nobil,
a clor,
a clape de pian, anchilozate,
a zbor spre pămînt, dinspre cerurile
ce te-au ținut altădată de umeri,
a cărți și-a oale de lut,
a deodatăsafăcutiardimineață,
a tinepecare,
a minepecare,
a noiîmpreunăpentrutotdeauna...
și iată, din nou
totdeauna se dovedește a fi un concept mincinos.
dar noi știam asta
numai că ne plăcea prea mult gîndul
noiîmpreunăpentrutotdeauna!
ce epifanie urbană
cu noiîmpreună
la ceas de seară,
ca hoții.