iarna tristeții mai ciobește câte o lacrimă
din gheața urciorului ochilor mei,
nu mă plâng, putea fi și mai rău
de exemplu să-mi sece de orizonturi retina minții
prin cugetarea amintirii că voi muri,
gând înghețat în tenebre
lăcrimând frig de cavouri
într-o iarnă definitivă,
doar ghiocelul sufletelor să împrimăvăreze la Dumnezeu
uitând lacrima ciobită
din urciorul tristeții