Noaptea cea oarbă calcă pe drum,
În zări se ridică moalele scrum
Ce raze de soare fost-a cândva;
Ziua se culcă iar,sub aripi de stea.

În urmă-i se-așterne voalul tăcerii!
Când umbrele mușcă buza Venerei
Ea trupul și-l dă,în brațele Nopții,
În vânturi se zbat zăvoarele porții

Și luna răsare,cuminte si grea,
Ușoarele pleoape de-apleacă sub ea.
Neagra cămară de visuri se-albește,
Pieptul tresare ca plasa de pește,

Ochii se varsă-n adâncul genunii
Ca roibi izgoniți pe coamele lumii.
'Năuntru,cripta atâtor apusuri
Își macină țărâna cu pulsuri

Când galbeni Hristoși din giulgiu coboară;
Valuri ce-odată țărmul udară
Morganice stânci cu vuiet izbesc,
Fantome de șoapte în mine se-opresc

Ca păsări pe salvatorul catarg.
În bărci ușoare,vin iară din larg
Umbrele vechi,cu fețe sfioase,
Să simtă miros de sânge și oase.

Când visul își țese fire de aur,
Ele,plecate sub frunze de laur,
Își cată adormita sclipire,
Stropul de viață și dulcea iubire!