E ușor a scrie versuri
când nimic nu ai a spune.
Ars longa –
perceptron în fumuri.
Idei scapără, puține.
Rotind pe-a minții cercuri
impulsul fuge după sine,
Prinde în dense nimburi
fumuri și gânduri bune,
bune de poduri,
bune de drumuri...

E ușor a scrie versuri
când nimic nu ai a spune.
Însă multe idei bune
ranforsează poduri,
asfaltează drumuri,
Duc suflete departe
de-ale lor cătunuri...

O mână de oameni
(bărbați, de fapt)
trudesc la drum,
dau cu smoală,
tasează cu zgură –
o baladă industrială
acolo în frig / căldură,
într-o tăcere completă.

E ușor a scrie versuri
când nimic nu ai a spune.
Dar și cu idei bune,
Și cu idul întors acasă
pe poduri, de pe drumuri,
Sensul trebuie să sune,
Figuri puse-n narațiune,
Aritmii peste simetrii
în ordine să se-adune;
și a lumii tânără, istorică,
necruțătoare pasiune!

Pasiunile reformate
de timpul părtinitor,
Sfidate numai de un
ornitolog superior
și numeroase păsărele
somnoroase pe-o cracă
de pasiuni plenar uitate,
Ciripit viu de păsări dodo
a căror energie ne scapă.
Nemaipomenite exponate.

Cu idei și pasiune,
Figuri închise,
Figuri longiline,
ce-au avut a spune
pierdute sub poduri,
pierdute pe drumuri?
Lumi pline de pasiune,
preludii curmate
răbufnind în vagă misiune,
Câte poeme-s morminte
de graiuri suspendate?