Treceam timizi prin holuri moarte
Pe lângă oameni fără suflet,
Într-un decor parcă din carte
Cu ochii îmi trimiteai un zâmbet.

Și era zâmbetul de stele,
Ce pătrundea prin carne
Înconjurat de inimi rele,
El floare între icoane.

Aș fi oprit timpul în loc
Să te privesc încă o clipă,
Căci fără tine, e firesc
O viață în risipă.

Dar tu plecai fără să spui nimic,
Deloc n-ai mai fi stat
Știam că nu vei mai veni înapoi,
Știam că m-ai uitat!