agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-02-24 | |
A fost rupere. "Adio" unui limb vital,
"Tu ești?" unui interlocutor fantomă. Lunile adună nori iuți, câteva vijelii și un cer senin de idei fixe. Senzații se insinuează ca picături chinezești. Întrebări zboară mingi peste un fileu mental insurmontabil. În confuzie încercăm, însă tot ce avem sunt propriile voleuri și scheme. Eu sunt? Eu sunt membrul fantomă în care te încearcă o durere, de la distanță? Sau dimpotrivă tu, plăsmuire, ești o scuză pentru același gen de mișcare? Sau stăm separate ca două surori siameze, privindu-ne pentru prima dată față în față, și – într-o simetrie de oglindă – fiecare apare ca mădularul amputat al celeilalte, și fiecare poartă dureri cu nimburi imaginare? Nu, nu. Acum realitatea – toată – îmi aparține. Iar irealitatea și hilaritatea sunt tot în mine. Și totuși stau jos fără spasme, pozând cu o oarecare demnitate. De ca și cum rădăcinile incertitudinii și vibrația fibrelor mă separă de mediul pedestru de peste. Mă pipăi cam pe unde trebuie să fie sufletul, într-o încercare de localizare. Vibrație fină. Aș râde dacă aș putea, dar ideea râsului ajunge. Dilema e o durerea diafană cu destinația dincolo de epidermă. Simțurile nu mă ajută să-i descifrez indecizia. Poate sentimentul a dat colțul. Poate dependența își arată colții. Poate e o foame ancestrală de piele. Poate, într-adevăr, e ușor a pieri și pierde. Poate că durerea însăși a fost amputată, iar acum simt durere în durerea amputată și așa mai departe, amputările și durerile se multiplică, tot mai infinitezimale, dar cine stă să măsoare — chiar și nesimțită, lipsa rămâne fundamentală, și știi că trebuie să doară, și atunci doare, și corpul o afirmă pe dos cumva, de sus în jos. Iubirea stinge, limb tânăr, bântuie liber, focul nu atinge! (x3) Și reiei totul, și din-nou simțul ridicolului, și din-nou un râs interior de nevăzut, de nicăieri ca durerea unei fantome, și din-nou o iubire în limb pulsează. Și sigur căutarea asta trebuie să însemne ceva. Și din-nou singura realitate e realitatea ta. Și ale tale sunt irealitatea și hilaritatea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate