un alt
început de martie...
ca un sărut,
câțiva fulgi de zăpadă;
veșmânt de tristețe
coboară din ceruri.
pe lac,
doar desfrunzite trestii...

îmbulzeală
și vaiete la granițe...
amintirile unei vieți liniștite
se pierd prin ceață;
în adâncul disperării,
o fetiță a găsit
o păpușă.

mai era ceva de făcut:
câteva țigle erau sparte..
în gradină,
cine va mai pune răsaduri?
cine
va repara ușa din tindă?

lacrimi seci din sticlă,
orgolii și diversiuni
servite la masa de dimineață;
mâna-
care dirijează orchestra,
încurcată-i în ambiții
deșarte.

totu-i
dislocat și transpus în alta gamă;
dezorientat, porumbelul
nu mai găsește țărmul.
vrăbiile au încetat
hârjoneala,
pe firele de telegraf,
stau-mpietrite.


asemenea fluviului,
poemele
se revarsă peste-ntinse pustiuri;
printre frunze uscate,
o ramură trosnește...
trezită din amorțirea morții,
luna-
prin gardul de sârmă,
tiptil
se strecoară.

acolo-n
tăcerea vindecătoare a sfinților,
o voce din miezul luminii
șoptește:
"milă voiesc și nu jertfă!"
lacrimi de mir și iubire
izvorăsc din ochii
Sfintei Născătoare de Dumnezeu.

tot mai departe
de muntele iubirii...
pașii ne sunt împleticiți și grei;
soarele -pârjolind
orice năzuință verde,
răsare
ars și gol.