Am o temere în mine, și port doliu în cuvinte,
Că în voal de primăvară, eu voi scrie la morminte,
Noaptea, când eroii dorm, somnul veșnic întru pace,
Slove sacre, mișcătoare, într-un iad ce se desface.

Și le-aș strânge printre scrieri ghiocei la căpătâie,
Le-aș planta în lutul moale, de la creștet la călcâie.
Cad soldații, cad civilii fără arme-n bot de tunuri,
Când le smulg din piepturi viața, și familia...ca bunuri.

Ca un mesager al păcii, aș pleca cu-o pânză albă,
Să o flutur prin războiul ce ucide...ca o jalbă!
Aș fugi în sensul invers, cu tot iadul după mine,
Să-l îndepărtez de pruncii ce-au fugit în țări străine.

Cu un pumn de viorele, printre raiduri, plânset, fum,
Le pun la eroi, la creștet...groaza lumii-ntr-un volum...