... știu că-ți spun lucruri ce s-au mai spus
însă câți oameni, câți au locuit pământul de la Eva?
câte frunze pot fi pe ramuri într-o pădure?
câți pești într-un fluviu?
pe o plajă câte boabe de nisip?
câte dimineți a văzut fruntea acestui munte vechi?
repetițiile acestea naturale, calme,
mișcarea lentă a lui Dumnezeu
până să-și facă un ceai de mușețel,
câtă răbdare să aibă orice lumină
în ochii tăi? în irisul de smoală încinsă,
cum să te iubesc altfel decât firesc?
cum știu c-am mai iubit, cum știu că s-a mai iubit,
toate oasele ce-ți ies prin piele,
tot părul ce-mi umple perinile, pentru aceleași motive
pentru care iubea regele Solomon și eu pe tine
încălțămintea ta din hol, hainele din cuier,
îngrijorările pentru care mai tot timpul am puteri,
când dansezi prin bucătărie, feministă
pregătind celebra supă cremă de ciuperci te drăgostesc,
când pleci și-ti privesc maieurile din șifonier,
când ești dar nu ești și stau cuminte să-ți treacă.