ades păcătuind prin disperare
un Măr al fricii mi se-nfige-n carne
femeie-i spaima-n sânge-amor să-mi toarne
iar îngerul e vis în raiuri rare.

cu rugăciuni deschid spre Domn lucarne
să-L văd în pielea goală-n întrebare
că-s cercetând de groaza capăt are
în binele divin să se răstoarne.

respir funebru, astfel că mirabil
și deznădejdea-n taine îmi împlânt
spre vieții mele-n negru impecabil.

că multe rele-au cuibul pe pământ
ca Dumnezeu a ne-ncerca, probabil
a cine-i om, a cine os de sfânt.