Cu picuri de liniști noaptea se umple.
Prisosul din lună se scurge pe tâmple
Și ochiul visează sub albele gene,
Stau singur de pază în lanul de stele.

Văd reci nestemate în hău cum se-aprind
Și doruri uitate, crescute pe zid,
Îmi bat in fereastră, sălbatice vițe,
Se prind de petala firave-i altițe

Ce sufletul meu dezvelit îmbracă.
Tu, cerescule zeu, pe mine mă iartă
Căci eu am intrat la tine în tindă
Ca un om îmbrăcat, cu vina pe limbă,

Și luna am prins-o în ochiul-săgeată,
Cu inima-ntinsă aștept o răsplată:
Prin frunze, prin ramuri încet lăcrimează,
Pe negrele geamuri lumina să-ți cază!