am plecat demult de lângă tine
nu e aşa cum se spune
că m-ai fi alungat
eram curios să-ţi cunosc lumea
de dincolo de eden
pe care cu un rost tu ai creat-o
n-o fi ea chiar perfectă
dar e atâta de frumoasă
zic unii că m-am dus să-învăţ murirea
ce face posibile iertarea zborul şi înălţarea
ştiu că în tot acest răstimp
cumplit de dor ţi-a fost de mine
doar sunt lut din lutul tău
clipă de veşnicie
lumină palidă-n lumină
şi tu mi-ai dăruit viaţă
ca o rostire de logos

poate aveai nevoie de mine
să-ţi fiu sprijin la bătrâneţe
însă eu copil nebun
m-am înstrăinat
ca într-o joacă
m-am luat cu una cu alta
fiecare dulce şi amăgitoare ca ispita
că uneori chiar te-am uitat
te ştiam prea în putere
şi prea ocupat să mai ai vreme de mine
m-am gândit numai la ale mele
nici nu ţi-am citit până la capăt cartea
nu mi-a fost mereu bine
deseori m-am hrănit din muşcătura de măr
şi m-am simţit un biet orfan
am vrut să am şi eu lumea mea
dar am rămas mereu al tău
de aia te înţeleg că ai trimis-o
vei fi obosit şi tu
ai nevoie de tămadă pentru nevindecate răni
ori mă vrei neapărat înapoi
să-ţi mângâi singurătatea celestă tată

da ai toată îndreptăţirea
să faci ceea ce vrei să faci
mă supun voinţei mesagerei tale
dar ia ia te rog aminte
eşti duh dar mai ales şi fiu
să nu cumva să păcătuieşti chiar tu
acum sunt şi eu tată