ceasul mă conduce zi de zi,

după voia lui,

milă cu milă...

mă ciocnesc de oră,

mon ami,

fără aprobare sau ștampilă:



ora când lovit de insomnii

merg pe străzi ca apa

la canal,

ora când sătul

de sindrofii

pun, galant, batista

pe țambal;



ora când visez la o mulatră

fără indexări și preț de cost,

ora când stă marea

nemișcată

fiindcă luna a plecat din post;



ora când, matol,

prin dependințe,

mă lipesc pe răni

cu țipirig,

sau făcut fitil,

de neputințe,

stau în coada câinilor

covrig;



ora când fumez

câte-un marlboro

și pictez, pe ziduri ,

cai, cu var,

ora-n care,

echipat ca zoro,

mă pierd în ceață

și apoi apar;



ora când, subtil,

dama de pică

o să-mi pună piedică

în horă

și-o să-mi ciripească: bă nenică,

asta este ultima ta oră.