îmi aprind o țigară și o fumez pînă veniți cu toții la mine
unii să îmi scrie viitorul să îmi citească în cafea
să se uite pe fereastra mea să vadă că acolo
nu e la fel ca azi cînd suntem încă vii și încă
avem inimă și inima nu e ca un melc
ce se retrage în cochilie

spuneau la tv că sunt arici obezi care nu se mai pot apăra
eu sunt un arici care nu are nevoie de apărare
eu mă visez pe mine ca un om lîngă om
astfel ca niciun om să nu mai fie om singur
mă simt ca o floare care așteaptă o albină
mă simt ca o moarte care fumează o țigară cerută

am un acasă și un motan numit domnule motan
am un pahar de ceramică din care îmi beau ochii
în speranța că nu vă voi uita niciodată
prin fereastra mea intră sufletul unui copac înflorit
prin inima mea curge vîntul care rupe brațe

am întîlnit războiul și tot te-am iubit
ai trecut și tu cu șenilele peste mîna care ridică arma
am văzut o macara care plîngea
și peste cîmpuri se lăsa gerul
vă uitați prin fereastra mea și cerul e o alegere

la fel ca o stea am văzut un om care moare lîngă mine