din trenul oprit în câmpia inundată cu stele
am coborât grăbit,
pașii călătorilor au umplut cu zgomote peronul
asemenea fulgerelor ce au brăzdat
cerul petecit cu nori,
între zidurile gării imaginile au vorbit,
el venea călare pe nori
în tabloul unicei sosiri,
valuri fierbinți se desfăceau să treacă
părea să știe că este așteptat,
timpul s-a oprit
să pășească el cel nenumit,
singurul fiu,
în clipă am înțeles
nemurirea lui era pildă necredinței mele,
flămând de vise
în luminile satului cu tăcerea alungată
am atins țărâna,
zorii i-au ascuns venirea
precum timpul iartă păcatele.