Când hălci de carne macră se vântură la nord,
în sud se-adună mieii-n lingouri de pastramă
și-n plânsetul de iarbă se dă atac de cord
la greierii de pace din cântecul de mamă.

Luminile sunt stinse pe rând, în plin acord
cu vești de-apocalipsă înscrise-n diagramă
de licuricii urii. Când totul se destramă,
rămâne-ntreg doar vidul din buncăre de lord.

Ci, poate-n galaxie, prin mii de milioane
de microorganisme, talentul presupus
va izbucni-n rupestre picturi cu escadroane

de euglene-n fugă spre prăzi în montaigne-rousse.
Și-apoi, în lumea nouă, pe noi și noi icoane
ne Va-nvia, departe și prea târziu, Iisus…