Din oarba moarte Domnul Văz învie
Privind la om, de haos mântuindu-l
Că spre Lumină-acestia-i e jindul
Și duh n-a sta în racla dată mie.

N-oi pierde vremea trupul meu jelindu-l
Nici gândul, vecilor în ageamie
Pe suflet pură raza c-o să-mi fie
Din viață când o fi să-i fie scindul.

Se va trezi Hristos la miez de noapte
Din somnul de sicriu, pe el călcând
Și Flăcări de izbândă vor fi coapte.

Și neființele ridică-n rând
Iar carnea lor e-n frăgezimi de șoapte
Lui Dumnezeu slăvirea lor având.