deschid ușa
ochilor albaștri și verzi să se certe de fapt unul cu altul pe posesorul litaniei
femeilor bătrâne
le privesc năframele li se huruiesc ochii pe mine
nu am nevoie de nimic din Biserică
cineva îmi dăduse o felie cu unt
unsă gros
mă prinsese noaptea prin corturile foarte mari unde nu mai e nimeni
și apoi le-au urcat înapoi în podurile negre
ieri mergeam pe covorul cu ciucuri desculță
până când m-au dat afară
femeile desculțe nu au ce căuta pe lângă icoană
și m-au speriat
după rugăciunea de dimineață
urzici de post negru
ia și tu niște papuci vezi că izvorul curge undeva în spate unde începe de fapt satul maicilor
dar nu aș fi vrut să pățesc chiar nimic la picioare
mă speria apa cea uleioasă știam că numeroase femei în negru trecuseră și pe acolo
găseam în ea zgomote perspective care s-ar fi alipit
și floarea de mac era mov sau albă
haide în Biserică
îmi aduc aminte cum băteau clopotele ritmic
frânghia era groasă și cineva aruncase două monede chiar în cutia milei
îmi pot aduce aminte de zgomotul celor două monede sonor îl am în cap
până îmi cade
ești tu ce mai am în minte un fel de om care mă prinde de după umeri rugându-mă
lasă-mă
și merg așa prin lume dar încă sărut pământul care sunt
cu gura
el, țărâna picioarelor și a capului, eu sunt
îmi pare un iubit din altă viață
atunci, vină
e un basm
e o vreme de scos haina și de pus înapoi
mă ridic de unde am căzut dar și capul meu se face om nou și bărbat
sunt eu întorcându-mi căpătâiul spre mine
nu mă lăsa pentru că în sfârșit te-am găsit
am dat cu mine în tine
am aruncat tot ceea ce era inutil
și iarăși mă duc
dați-mi pâinea rotundă să o rup în două căci eu sunt ulciorul
cu care am udat-o de la sperietură
ai buzele roșii sunt foarte frumoase
mai vii
atunci depărtează-te de izvoare
Marta, mă duc
Marta
Marta
erau ierburi prin ea prin apă amestecate cu pâine
îmi eram fruntea
lasă încolo
și ce
și ce
și ce
mă împiedic în propriile mele tălpi pentru că sunt umede
și îmi place
nu știu cine nu dă doi bani pe câinele meu
unde naiba e satul să ne ducă atunci câinele ei încâlcit în picioarele ei și pe tot spatele
dar eu dau trei și patru
până la anul cu capul umed o să îl găsesc înapoi pe Ioan
satul e sătul, dar se deschide cu cheia
mai mânați toate carele puțin mai departe
nu știu de ce a fost încuiat de Ioan
privesc cum varul s-a rupt de mult de pe perete și atunci icoana se face
stâlp
sunt eu pe stâlp
și nu vreau să mă dau jos pentru că sunt tristă
îmi lăcrimează tot sângele casei și pereții pe haine
dar secrețiile acestea nu murdăresc ci sfințesc
lasă-mă
și satul îmi pare un animal uriaș de care îmi este acum frică
o namilă
speranța este de fapt în absolut toate
în bobul acesta de muștar pe care nu îl înțeleg și atunci îl studiez
dar cel mai mult să îmi placă să stau într-un colț și mută
ce bine e
cu limba tăiată
lăsați-mă în pace, naibii, că nu mai vin pe nicăieri decât oloagă și mută
nu semăn nu culeg nu mă apropii nu mă îndepărtez
limba pe care o vorbesc nu ajută la nimeni
și?
de aici?
picioarele îmi sunt uscate deci port viața viitoare marți cu mine
sunt grele genele
și le scurg
aprigă asupra zilei mele cântă privighetoare de noapte
animalele stau în care și cred că arca s-a rupt prea mult
și s-a răsturnat de-a binelea
nu mă răni
arca este cu mult în trecut și ai prins-o, de fapt, pe toată, întreagă
este o lună de mai este o primăvară mai lungă decât toate năpârcile
puii de lup să stea în inelul din apă pierdut

să se amestece cu argint și cu frunzele copacilor înecați
că-i iau eu
o să mă întorc după ei
muții au brațul mai lung decât ceilalți și e un sat
ca un câine care a condus bine până acum toate căutările
stai
departe
de lângă izvor
și șoaptele sunt de ulei pentru pictat răni de pereți
lasă-mă lup ce ești că brațul meu e lung prea lung ca să nu găsesc cele două maluri
ramul
ce naiba e ramul
porumbelul să îmi găsească atunci pământul și capul
până când mă voi apropia în muțenie de o altă religie
cred că religiile sunt un fel de stup care nu se mai termină
până când vine Dumnezeu și culege salcâmii de lângă pădure
și timpul stă mut
ca și mine
lângă o albină pierdută care e regină
o ocrotiseră suratele și mierea ei de pe cap
muțenia stupilor
piersici culeg țigăncile, azi, știu că pare incredibil
tata are un nectarin la margine de grădină
și îl udă cu stropitoarea abuziv până când pleacă
gângăniile.