la colțul străzii disperării curvele au țâțele amputate
de se rupe prezervativul să nu poată hrăni pruncul luminii
liniștea haosului învelește întunericul să nu îi fie frig
fluturii din stomac s-au ofilit ca verdele în septembrie
între început și sfârșit viața înjură pe mă-sa
și toate acestea le spun cu piept refuzat de la aer,
cu piscurile disperării cu cracii întorși pe dos, înfipți în pământ
maică-mea și-a tăiat duioșia de mine
iar taică-meu-mi zice că-s poetul sulii
de parcă și eu mă gândesc că fără să ma-mbăt am băut prea multe cuvinte
oricum, îi dau înainte cu o coadă de drac înfiptă în înger,
scriu dintr-o ciornă cu pete a minții
înaintând prin anii cu pisc de sicriu