frunză verde de lemn dulce,
chiar în sat la noi la cruce,
vin ficiori din patru sate
cu cămeșile curate
și cu brâie negre, late

fetele cu flori în ie,
ce-au fost la cules în vie
cu păr negru, sprâncenate,
cu cosițele pe spate,
vin să fie iar jucate

și să vadă de-au noroc
să se-nvârtă cu mult foc
fete tinere, vezi bine,
să ofteze, să suspine,
după cum le șade bine

geaba clopotul iar trage,
geaba câte-o vită rage,
babele boscorodesc
și copiii iscodesc
jocul vesel și drăcesc

ba mai iute și cu spor,
ba mai blând, încetișor,
până când luna răsare,
bate inima mai tare
și mai furi vreo sărutare

printre gene câte-o fată
te privește dintr-odată,
iar de-ntrebi, ea râde toată
că-i intrase praf în ochi,
să nu-i fie de deochi

două frunze, două cepe,
fetele nu poți pricepe,
și un fir de busuioc,
ca la joc să ai noroc,
floricică roșie foc