Astupă-mi ochii, lacrima c-o mână
Şi în auz tu basmul cald a-mi ţese
Sub adevăruri mici dar ne-nţelese
La umbra tainei clipa să rămână.

Intra-n poveşti din lume-i când se iese
La Dumnezeu o moarte că e până...
De negru zac nuntit în foaia spână
Mi-e sacrul rar, nimicurile-s dese.

Doar tu, femeie dându-mi bărbăţie
Îmi naşti povara de-a uita de trist
Şi joci şi râzi ca rană să nu-mi fie.

Nu-s veci de-n sânge-ntâi să nu exist...
E în icoană-a ta fotografie,
Misteru-ţi cântă-n viaţă, viorist.