dimineața nu-ți mai privesc fotografiile
nu mai ești lumina propriei mele umbre
nu îmi mai vopsesc părul în alb pentru tine
de parcă aș purta o tristețe care nu-mi aparține

singurătatea e doar o mulțime de oameni mult zgomot
cineva care râde de cealaltă parte a zidului
dar nimeni care să te mângâie în dimineţile reci

nu mă răni dacă nu ai de gând să mă vindeci
ți-am spus
sunt doar o femeie cu pielea moale
și cu inima războinică
vindecarea mea e o pasăre cu aripi de foc
levitând pe un cer plin de amintiri
dar voi merge din zâmbet în zâmbet
până la ultima speranță

sunt doar o femeie înșelată de sângele ei