Am coborât deziluziile mele pe munte
Pe o cale dreaptă care refuza să urce pe versant
Acasă Dunărea mă învață
Cum suferințele se sparg de mal
Venite la o răscruce de capăt al călătoriei
Unde vegetația înceta de bună voie pe un vârf
Unde aerul de munte era la el acasă
Neputințele și le făcea mireasă
Și cu aerul transcedental regăsit
Am compus din frânturi de speranțe
Care îmi trec pe rând prin suflu
Mă gândesc la cărțile rămase acasă
Mai ales la cea citită de pe masă