De pe colnic vin de-a valma,
Volbure, susai, scaieți,
Brusturi și pelini puieți,
Crezi că s-a pornit alarma.

Unii și-au pierdut papucii,
Săndăluțele de vară,
Alții, hainele-și salvară,
În smuncire ca năucii.

Ce zburlit este suaiul!
Volburi fără rădăcină,
Scânceau: ”Vântul e de vină
C-a iscat întreg alaiul...”

Alergic la praf fierbinte,
Brusturile în rafale,
Strănută de crezi că moare,
Pâr! și-un petec din veșminte.

Într-un șanț, rostogolită,
Mătrăguna șifonată,
”Bată-l setea-n prânz, să-l bată!”
Mormotește mucalită.

Buruienile rănite,
Gârbovite, istovite,
Râd când văd că-s flendurite,
Și în versuri zugrăvite.

La final, vine și-un scai,
”Ai uitat de mine ?! Vai...!”