lumea nu s-a oprit din rotit
nici apele din săpat
sub pleduri groase de cânepă ne simțim cel mai bine
acolo ne amintim despre tot: minarete, autostrăzi, cochilii și rochii de bal
primul sărut, dragostea noastră pitică despre care nu mai știm nimic decât din ceea ce ne povestesc ceilalți
insecte sorbind din paharul cu vin pe care l-am uitat descoperit, pe masa de pe balcon
nori de lână ca niște berbeci duși la tuns
după care la abator
o dimineață cețoasă ca privirea unui câine lovit de un camion de mare tonaj
pe o stradelă pe care poți călca
numai în balerini
zgomote difuze venind din cafeneaua de peste drum
urcând la noi, la ultimul etaj din venezia, unde ne-am baricadat
ce frumos e aici, în camera ta
ți-au înflorit pereții
maci tineri, viguroși îți cresc din perdele, cearșafuri, desuuri
pânze în care suflă un aer rău în orașul în care totdeauna ne pierdem

nu te mișca

girassol, pune ivăre peste inimă
pune sigilii, mucegaiuri, săgeți
ornice care să nu ticăie niciodată concomitent
un talmeș-balmeș mi-ai făcut prin viață
un haos

iubita a venit ieri dimineață
ești numai piele și os, mi-a azvârlit de la ușă
ochii ei erau două becuri incandescente
două farfurii zburătoare găsite sub permafrost
ce minuni și câte îndoieli
întremează-te, mi-a zis
la iarnă, lupii nu vor avea ce să mănânce din tine
știu, la ei nu te gândești, egoistule
nu vor apuca nici colțul ierbii dacă le vei servi drept hrană
și-ar fi degeaba
nici acea dimineață când soarele aruncă pistrui pe obrajii fetelor cu sânii abia mijiți
sunt iubita ta și ți-am adus o cană de ceai
bea-l cât e cald
cât încă îți închipui că-ți deretic prin lucruri
prin soartă

scrie pe spații înguste
pe partea ascuțită a lamei cuțitului
tu și decizia deja luată
tu și cămașa de forță ca o vestă antiglonț
sterilă
în lumea care nu s-a oprit din rotit

dacă stai cu ochii închiși, pe vârfuri
și cu palmele întinse în față
în cât timp îți pierzi echilibrul
cât îți ia să te prăbușești
și cine va fi cel care va încerca să te protejeze
uite, am construit o pânză, toată noaptea am secretat-o la adăpostul întunericului
fără scrupule
am împletit-o cu migală
minciună lângă minciună
girassol, ești o pupă în cămașa de forță
încă visezi sub efectul sedativelor
așa e, vuietul mărilor poate fi auzit în cochilii, în pereții verticali construiți în jurul cetăților deja cucerite
în ceea ce lasă vântul în urmă
după ce mătură fiecare alee pe care ai trecut
răbdarea mea e infinită

pe orice acoperiș găsești un răsărit
l-ai putea scoroji din plictiseală direct de pe țigle
o molie imediat după eclozare e soarele
fii fericit, mi-am spus
termitierele se golesc, zilele tale
sunt tot mai puține, ne rotim, ne rotim

în supermarketuri, la rafturile cu brânzeturi, bucăți din luna care a apus
mucegăiesc în tihnă și tare frumos

nu te mișca

sunt un nenorocit de copac
despre care toți ceilalți copaci au numai vorbe urâte
așa că am fugit, până la urmă
un fel de evadare din coșmarurile altora
a rămas toată pădurea în spatele meu
am fugit până s-a făcut mică
până a venit cineva cu o gumă și a șters verde și gri deopotrivă
ca și când ar curăța o moneda veche
de rugină, de timp, de tristețe
a șters și păsările
până și cântecele acestora
în locul pădurii n-a crescut nici un iaz, nici o herghelie, nici un castel
nu s-au bătut hieroglife
doar eu, un nenorocit de copac, ciocănind, de-a surda, uși, ferestre
șindrile, garduri
și toace
când e furtună

faceți o voltă
dacă nu aveți din ce, desenați-o
cu cât lumea se rotește mai mult, cu atât așteptarea seamănă cu un dansator stând sub un felinar
sub care plouă mărunt cu efemeridele acestei nopți, acestei singurătăți
o umbrelă învârtindu-se fără rost
pusă să acopere mateloți în plină furtună
e luna
putregaiuri, minciuni
gesturi fără sens, ticuri, numele tău scrijelit pe tocul ferestrei
girassol, nu ai venit
la ce bun
daca numeri găurile din sita fiecărui cer, dispar insomniile
faceți o voltă, îți repeți
(e un îndemn auzit la un megafon uitat pe o bancă, la soare)
pe orice stâncă, un vultur așteaptă
în orice groapă, un mort așteaptă

peste drum, un vw passat decapotabil se îndrăgostește de o lancia roșie
hai, gata, fiecare la itaca lui

copacul a rămas singur și e conștient de acest fapt,
dar nu-i pasă

scrie cu partea cernelii care se află în interior
cea protectoare
te uiți la călimară și-ți spui ca e necesar să inventezi o poveste
despre ceea ce nu se vede

în cămașa de forță e o pupă care visează