Respirația ca o perie îți șterge lacrimile,
tristețea nu-și mai flutură steagu-n amurg.
Subliniez drumul cu-albastru până la marginea cântecului,
presar pe el florile culese din ochii tăi.

Mi-e îndeajuns, din când în când, să respir alături de tine,
să-ți îmblânzesc drumul cu privirea mea clară.
Până va suna arama, o să-ți fiu cântec al înserării
și umăr prieten pentru visul tău ostenit.

E trist că nu ne-a fost sortit să fim împreună,
dar n-o să ne pierdem în lamentații.
Când facem din lacrima cerului perlă de suflet,
n-o să plângem, învinși, pe umărul timpului.