mai ducă-se pustiile-n pustie
şi demonii din mine-n propriul iad

când noaptea carnea gândului mi-o ştie
şi-a scrie în genunchi pe foaie cad
sfioasă-i rugăciunea din hârtie
ce poartă de cuvânt spre slăvi răsad

mai ducă-se pustiile-n pustie
şi demonii din mine-n propriul iad

scriind, o jertfă noaptea către zi e
pe-altar frumos tot încercând s-o ard
tot căutând cuvântul în hazard
să îl jertfesc pe-altar de poezie

mai ducă-se pustiile-n pustie