Pe pământul unde toate numai bune nu mai sunt,
Bunătatea, demnitatea, omenia: vorbe-n vânt,
Pe pământul unde ura nu ne lasă-a mai iubi,
Lacrima Sfintei Maria ne mai poate mântui.

Pe pământul unde oameni pe alți oameni ii ucid
Salutând boala mintală a unui țar schizoid,
Crima riscă să devină un alt mod de a trăi
Lacrima Sfintei Maria ne mai poate mântui.

In aceste timpuri triste, când noi ne-am pierdut de noi,
Cine poate să ne-aducă împreună, înapoi?
Cine să ne mai învețe că-n credință e tăria?
Un răspuns îmi vine-n minte: Lacrima Sfintei Maria.

Pentru-a noastră-nfumurare, pentru-a noastră neputință,
Pentru răutatea noastră, pentru lipsa de credință
Când, pe drept, ne-ar fi fost teamă, că-i pornită să ne certe
Sfânta Maică varsă lacrimi, Fiului, ca să ne ierte!

Pe pământul unde toate niciodată nu au fost
Mai urâte si mai rele, si mai fără de vreun rost
Decât in aceste timpuri, când speranța însăși moare,
Ne mai poate ține-n viață, lacrima Sfintei Fecioare.

Într-un veac în care omul nu mai are nimic sfânt
Lacrima Sfintei Maria cade încă pe pământ
Ca un semn de-ncurajare și de-aducere aminte
Că din toate ne va scoate, lacrima Fecioarei Sfinte!